Muraturi de toamna

Garnituri ideale pentru fripturi sau alte mancaruri cu sau fara carne, adausuri complementare in diferite salate, ingredient principal in altele, consumate simple sau stropite cu putin ulei, muraturile sunt preferatele multor gurmanzi. Este un fapt de neconceput ca in lunile pline si colorate de toamna una din principalele griji ale gospodinelor sa nu fie umplerea borcanelor cu felurit de legume, una mai apetisanta decat alta, impanate bine cu o multime de mirodenii si cu solutie salina (saramura – acestea sunt cele mai bune si ca gust si ca proprietati) sau pe baza de acid acetic (otet). Este o activitate placuta, reconfortanta si la care poate participa toata familia.

Proprietati ale muraturilor

Legume precum castraverii, rosiile verzi (gogonele) sau cele abia parguite, ceapa, usturoiul, morcovii tineri impreuna cu marea majoritate a radacinoasaelor disponibile in aceasta perioada a anului, lamaile sau chiar merele de vara pot foarte usor lua alura unor muraturi varatice. In interval de aproximativ o saptamana de la momentul asezarii capacului pe borcan legumele sunt gata murate si numai bune de pus la masa.

Muraturi

Consumul de muraturi are o vechime foarte mare. Inca din antichitate erau apreciate pe masura calitatilor lor gustative, insa oamenii si-au dat seama si de beneficiile pe care le aduce organismului consumul de muraturi. Epoca moderna, mai precis in ultimii zece, cincisprezece ani, a avansat mult in cercetarea acestui fenomen si s-a ajuns la concluzia, deloc surprinzatoare, ca anticii au avut dreptate.

O prima observatie ar fi aceea ca muraturile sunt sarace in calorii. Lipsa grasimilor animale, a carbohidratilor si a altor elemente nutritive bogate din punct de vedere caloric face ca muraturile sa poata fi consumate cu orice ocazie fara teama kilogramelor in plus. Pana la urma este vorba doar de legume, sare si apa. In schimb, aceste delicii sunt o sursa importanta de fibre, au un continut ridicat de vitamina C, potasiu si fier. O mica atentionare spune ca prin consumul unei portii mari de muraturi timp indelungat creste concentratia de sodiu din sange, fapt deloc indicat pentru o stare de sanatate buna. Un alt beneficiu important pentru sanatate este dat de prezenta antioxidantilor, acele microelemente care asigura o asistenta de calitate impotriva proceselor de oxidare a celulelor, implicit impotriva imbatranirii. Prezenta muraturilor intr-un regim alimentar conduce la scaderea pericolului de infectii, vindecare mai grabnica a eventualelelor rani externe sau interne. Intr-un cuvant, muraturile in general dar mai ales cele de vara conduc la cresterea imunitatii generale a organismului. Muraturile de vara sunt recomandare si pentru aportul de vitamine si mai ales minerale pe care le pierdem prin transpiratie.

Muraturile vazute la microscop

Este confirmat faptul ca muraturile si zeama lor sunt surse importante de bacterii. Ne referim aici la cele cunoscute sub numele de bacterii probiotice. Lumea medicala occidentala, inca de la descoperirea penicilinei, a facut tot ce i-a stat in putinta sa distruga toate bacteriile care i-au iesit in cale, chiar daca unele dintre ele aveau un important rol de protectie a organismului uman. In afara de bacteriile continute de iaurt, cele din ketchup sau din branzeturi, de exemplu, precum si din multe alte produse  au fost si sunt distruse prin pasteurizare si alte modalitati de procesare  industriala. Lupta lumii occidentale prin antibioticele directionate pe o anumita sursa de infectie sau cele cu spectru larg si a alimentelor procesate a dat roade. Organismul uman este mai expus ca oricand la infectii datorita unui sistem imunitar vaduvit de aportul acestor microorganisme. Totusi, nu toate aceste bacterii sunt bune pentru organism. Dar cele cu adevarat bune contribuie din plin la sintetizarea anumitor vitamine, au un rol bine stabilit in tranzitul intestinal si in tot sistemul digestiv, de la stomac pana la colon.  Cercetari de ultima ora au stabilit ca bacteriile creaza o serie de compusi care fac sa functrioneze sistemul nervos central.

De aceea sunt recomandate muraturile, mai ales in sezonul rece.

Etichete: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


CAPTCHA Image
Reload Image